Fiecare alegere de cumpărături are un impact – asupra sănătății, bugetului și mediului. Când cumpărăm conștient, alegând produse potrivite nevoilor reale și de calitate mai bună, reducem risipa și ne bucurăm mai mult de ceea ce avem.
În Republica Moldova, risipa alimentară este estimată la peste 180.000 de tone anual, adică 71 kg de alimente aruncate de fiecare persoană. Aproape 40% din această cantitate provine din gospodării – din lipsa planificării, din porții prea mari sau din neatenție.
Dar există o cale mai bună: cumpărături gândite, echilibrate, făcute cu grijă pentru tine și pentru resursele din jur.
Iată câteva gesturi simple care pot face diferența:
- Planifică mesele înainte de cumpărături;
- Alege produse locale și de sezon;
- Evită promoțiile care te fac să cumperi prea mult;
- Verifică termenul de valabilitate;
- Gătește cu ce ai deja – fii creativ, nu risipitor.

Nu e vorba de a cumpăra mai mult, ci mai cu folos.
Explorează mai multe recomendări de prevenire a risipei în Ghidul Mai puțină risipă, mai mult bine pentru tine, pentru planetă, pentru viitor.
Acțiune de sensibilizare realizată de Banca de Alimente cu sprijinul Kaufland Moldova, în campania „Mai puțină risipă, mai mult bine”, ediția a VI-a.



