Vă invităm într-o scurtă vizită de cunoaștere la Centrul Educațional Tomorrow din raionul Ștefan Vodă, parte a rețelei de servicii sociale beneficiare ale Băncii de Alimente.
Aici, 53 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani găsesc zilnic un spațiu sigur pentru învățare, dezvoltare și socializare. Printre ei sunt atât copii din Republica Moldova, cât și copii refugiați din Ucraina.


În fiecare zi, centrul prinde viață prin ateliere creative, activități educaționale, cluburi de lectură, sesiuni de dezvoltare personală și alte inițiative care îi ajută pe copii să își descopere potențialul, să lege prietenii și să capete încredere în propriile puteri.
Produsele recuperate de Banca de Alimente sunt valorificate aici cu grijă și responsabilitate, contribuind la activitățile zilnice și la momentele care îi adună pe copii împreună.
Poate cel mai frumos descriu acest loc chiar beneficiarii săi. Pentru ei, centrul este „a doua noastră casă”, locul unde își întâlnesc prietenii, învață lucruri noi și se simt acceptați.
Acesta este unul dintre motivele pentru care recuperăm alimente. Pentru că ele nu ajung doar pe mese. Ajung în comunități care oferă copiilor siguranță, sprijin și șansa de a crește, învăța și visa la un viitor mai bun.


