În această sâmbătă, Banca de Alimente te îndeamnă să împărți coșul tău de cumpărături cu cei care nu au ce pune pe masă

Mâine, 28 noiembrie, Banca de Alimente în parteneriat cu 2 rețele de supermarketuri din capitală organizează o colectă de produse alimentare pentru susținerea persoanelor nevoiașe, beneficiari ai mai multor servicii sociale din țară. Evenimentul se înscrie în prima ediție a “Săptămânii naționale de prevenire a risipei de alimente”.

“Mâine, îndemnăm oamenii să se alăture inițiativei noastre și să participe la colecta de produse alimentare. Întrucât cu o mică donație putem sprijini persoanele aflate la limita existenței (bătrâni, copii, familii) care sunt asistate în cele 28 de organizații la care vor ajunge aceste gesturi de bunătate. Fiecare se poate implica, iar împreună vom avea posibilitatea să ajutăm mai multe persoane să treacă peste această perioadă dificilă accentuată  de pandemie, dar și de perioada rece a anului.”, Oleg Paraschiv, coordonator de proiect

Colecta va avea loc în rețelele de magazine Metro Cash & Carry Moldova și Kaufland de pe adresele:

  • Metro 1: str. Chișinăului 5;
  • Metro 2: Bd. Dacia 61;
  • Kaufland s. Botanica: Bd. Decebal 99/2; 
  • Kaufland s. Ciocana: Bd. Mircea cel Bătrân 25/1;

În magazine, donatorii vor fi întâlniți de voluntari, care ulterior vor oferi câte un pliant informativ cu recomandări despre diminuarea risipei de produse alimentare, dar și despre ce produse pot fi donate.

Contactează Banca de Alimente dacă ai un stoc de produse cu ambalaj deteriorate sau la limita scadenței.

Persoană de contact: Cornelia Melnic – Responsabil de relații cu donatorii

Date de contact: info@bancadealimente.md, https://bancadealimente.md/, 0607 33 300.

Scroll to Top