De-i terci cu pârjoală, supă de mazăre sau orice altceva în meniu, e atent să ajungă porții pentru toți oamenii care au venit

E aproape de ora ⏰15:00

Părintele Adrian Agapi își îmbrăcă reverenda de pe umerașul din microbuz. Iese grăbit și îi salută pe cei aproape 200 de beneficiari care așteaptă în rând prânzul cald, înghesuindu-se la ușa din spate a mașinii.

De-i terci cu pârjoală, supă de mazăre sau orice altceva în meniu, e atent să ajungă porții pentru toți oamenii care au venit. Așteptarea să le fie cât mai scurtă și bucuria cât mai mare.

Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele” a Diaconiei e unul dintre serviciile beneficiare ale Băncii, iar în ultimii 5 ani e coordonată de Părintele Adrian.

Părintele e omul care inspiră, pentru că ține alături acest grup de tineri voluntari și le transmite motivația de a ajuta bătrânii – cei care ieri au fost activi, iar azi cu greu își permit o felie de pâine. E omul care ascultă, pentru că și tinerii, și beneficiarii Cantinei, au multe de împărtășit, despre ce îi preocupă, despre nevoi și bucurii uneori.

„𝘈𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢̆ 𝘤𝘢𝘯𝘵𝘪𝘯𝘢̆ 𝘦 𝘪̂𝘯 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘶𝘭 𝘳𝘢̂𝘯𝘥 𝘭𝘰𝘤𝘶𝘭 𝘶𝘯𝘥𝘦 𝘵𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪𝘪, 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘦 𝘷𝘰𝘭𝘶𝘯𝘵𝘢𝘳𝘪𝘢𝘵, 𝘢𝘳𝘢𝘵𝘢̆ 𝘱𝘦 𝘷𝘪𝘶 𝘤𝘦 𝘪̂𝘯𝘴𝘦𝘢𝘮𝘯𝘢̆ 𝘴𝘢̆ 𝘧𝘪𝘪 𝘣𝘶𝘯. 𝘐̂𝘯 𝘢𝘭 𝘥𝘰𝘪𝘭𝘦𝘢 𝘳𝘢̂𝘯𝘥, 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘱𝘶𝘵̦𝘪𝘯𝘶𝘭 𝘤𝘦 𝘪̂𝘭 𝘪̂𝘮𝘱𝘢̆𝘳𝘵̦𝘪𝘮, 𝘢𝘳𝘢̆𝘵𝘢̆𝘮 𝘣𝘭𝘢̂𝘯𝘥𝘦𝘵̦𝘦 𝘴̦𝘪 𝘣𝘶𝘯𝘢̆𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘢𝘤𝘦𝘴̦𝘵𝘪 𝘰𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪 𝘪̂𝘯𝘧𝘰𝘮𝘦𝘵𝘢𝘵̦𝘪. 𝘗𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘮𝘶𝘭𝘵̦𝘪 𝘥𝘪𝘯𝘵𝘳𝘦 𝘦𝘪 𝘦 𝘱𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘶𝘯𝘪𝘤𝘶𝘭 𝘭𝘰𝘤 𝘥𝘪𝘯 𝘰𝘳𝘢𝘴̦ 𝘶𝘯𝘥𝘦 𝘯𝘶 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘶𝘮𝘪𝘭𝘪𝘵̦𝘪 𝘴̦𝘪 𝘢𝘭𝘶𝘯𝘨𝘢𝘵̦𝘪. 𝘐̂𝘯 𝘢𝘤𝘦𝘴̦𝘵𝘪 5 𝘢𝘯𝘪 𝘥𝘦 𝘤𝘢̂𝘯𝘥 𝘮𝘢̆ 𝘢𝘧𝘭𝘶 𝘪̂𝘯 𝘮𝘪𝘫𝘭𝘰𝘤𝘶𝘭 𝘭𝘰𝘳, 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘮𝘪𝘴̦𝘤𝘢𝘵 𝘥𝘦𝘰𝘱𝘰𝘵𝘳𝘪𝘷𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘪𝘮𝘱𝘭𝘪𝘤𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘴̦𝘪 𝘦𝘯𝘵𝘶𝘻𝘪𝘢𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘷𝘰𝘭𝘶𝘯𝘵𝘢𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳, 𝘥𝘢𝘳 𝘴̦𝘪 𝘥𝘦 𝘴𝘪𝘵𝘶𝘢𝘵̦𝘪𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘭𝘪𝘤𝘢𝘵𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴-𝘢𝘶 𝘱𝘰𝘮𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘢𝘤𝘦𝘴̦𝘵𝘪 𝘣𝘢̆𝘵𝘳𝘢̂𝘯𝘪, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘪𝘦𝘳𝘪 𝘦𝘳𝘢𝘶 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘪, 𝘱𝘰𝘴̦𝘵𝘢𝘴̦𝘪, 𝘦𝘤𝘰𝘯𝘰𝘮𝘪𝘴̦𝘵𝘪…”

Lunar, #BancadeAlimente oferă aici cca 1800 kg de produse, iar de luni până vineri, prin implicarea unei echipe de tineri voluntari, sunt distribuite cca 240 de prânzuri calde gratuite în câteva locații din Chișinău. Cei care primesc masa caldă sunt bătrânii singuri și alți oameni afectați de foame.

În perioada 2022 – 2024 activitatea Băncii de Alimente e sprijinită de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, cofinanțat și implementat Misiunea Socială „Diaconia”, AO CONCORDIA Proiecte Sociale Moldova, Keystone Moldova.

Scroll to Top