Doamnei Natalia Gavrilița, Prim-ministru al Republicii Moldova
Domnului Sergiu Gaibu, Ministru al Economiei al Republicii Moldova
Domnului Viorel Gherciu, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova
Domnului Dan Perciun, Președinte al Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie a Parlamentului Republicii Moldova
Domnului Dumitru Alaiba, Președinte al Comisiei Economie, Buget și Finanțe a Parlamentului Republicii Moldova
Doamnei Iuliana Cantaragiu, Ministru al Mediului al Republicii Moldova
APEL DESCHIS
cu privire la proiectul de lege în vederea prevenirii pierderii și risipei alimentare
Excelențe,
Stimate doamne, stimați domni,
Noi, organizațiile active în domeniul protecției sociale și prestatorii de servicii sociale, salutăm interesul autorităților de resort pentru includerea pe agenda publică a subiectului prevenirii pierderii și risipei alimentare. Crearea cadrului legislativ și a mecanismelor de implementare aferente vor contribui la realizarea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova, angajamentelor țării în contextul parcursului european, dar și a prevederilor Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, pe care țara noastră s-a obligat să o pună în aplicare, împreună cu alte 192 state membre ale Organizației Națiunilor Unite.
Cu toate acestea, constatăm că în cadrul procesului de elaborare a proiectului de lege cu privire la prevenirea pierderii și risipei alimentare nu au fost incluși în discuție toți actorii interesați și vizați de proiectul de lege în cauză.
Mai mult, continuarea în aceeași manieră a procesului pe marginea proiectului de lege, riscă să ducă la banalizarea întregului concept, adoptarea unui cadru legislativ nefuncțional, care să nu răspundă nevoii de bază a societății, în condițiile în care un număr considerabil a populației țării suferă de malnutriție. Conform datelor celor mai recente studii internaționale o treime din alimentele produse pentru consumul uman sunt irosite sau pierdute, iar reglementarea procesului de recuperare a acestor produse va avea un impact real asupra celor peste 20000 de persoane asistate zilnic, în cadrul diverselor servicii sociale.
În acest fel, facem apel către autoritățile de resort ale Republicii Moldova să relanseze un proces veritabil și participativ de discuții publice pe marginea proiectului de lege, care să includă pe lângă autoritățile de reglementare, și alți actori interesați de proiectul de lege, cum ar fi: operatorii din sectorul alimentar (începând cu producătorii, procesatorii, retailerii), cât și prestatorii de servicii și organizațiile societății civile.
Considerăm că prin crearea unui grup de lucru mixt, cu participarea celor vizați, vom reuși să elaborăm un cadru legislativ funcțional, care să răspundă nevoilor oamenilor, dar și să contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Semnatarii apelului:
- Instituția Religioasă Misiunea Socială ,,Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei
- Asociația Obștească Banca de Alimente
- Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF)
- Asociația „Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova” (AOPD)
- Asociația Keystone Moldova
- Asociația Obștească „Concordia. Proiecte sociale”
- Fundația Hospice Angelus Moldova
- Asociația Obștească „Parteneriate pentru fiecare copil”
- Fundația de Binefacere „Caritas Moldova”
- Fundația Regina Pacis
- Asociația Obștească „DEMOS”
- CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie
- Asociația Obștească „Fiecare contribuie pentru Schimbare” (FCPS)
- Fundația Terre des hommes Moldova
- Asociația Obștească Filiala din Moldova a Asociației „Amici Dei Bambini”
- Asociația Obștească Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC)
- Fundația pentru copii Pestalozzi
- Fundația „Stichting Dorcas Aid International”
- Asociația Obștească „Centru de servicii pentru copii cu dizabilități multiple si severe Pasărea Albastră”
- Asociația Obștească „Parteneriat Social”
- Asociația Obștească Frigider Comunitar
- Cantina de ajutor social din s. Gura Galbenei
- Programul Educațional „Pas cu Pas”
- Asociația Obștească „The Moldova Project”
- Asociația Obștească „Forța Susținerii”
- Asociația Obștească „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic” (ASCHF din Peresecina)
- Cantina Socială a Societății invalizilor din Hîncești
- Asociația Obștească „Filantropia Creștină”
- Asociația Obștească „Moldova AID”
- Asociația Obștească ,,Ora Ghetlova”
- Asociația Obștească „Suflet de Lumină”
- Asociația Obștească „Viitorul Copiilor Noştri” (VICON)
- Asociația Obștească „PRIMA”
- Asociația Obștească „Viața fără leucemie”
- Asociația Obștească Academia Duminicală
- Asociația Obștească „Părinți De Gemeni”
- Asociația Obștească „Asociația Psihologilor Tighina”